duminică, 15 iunie, 2025
Home Actualitate 120 de cercetători din Europa, la Constanța, pentru sesiunea științifică „Pontica 2023”, găzduită de MINAC

120 de cercetători din Europa, la Constanța, pentru sesiunea științifică „Pontica 2023”, găzduită de MINAC

de Redacția Dotto

Sesiunea Științifică Internațională „Pontica 2023” e găzduită începând de astăzi de către Muzeul de Istorie și Arheologie din Piața Ovidiu. Zeci de cercetători, istorici, numismati și arheologi își vor prezenta timp de 3 zile ideile și lucrările pe care le au în desfășurare, schimbând informații prețioase cu colegii lor de studiu. Este un volum imens de informație, care trebuie diseminat și organizat în cele 3 zile de simpozion.

„Sunt zece secțiuni la sesiunea științifică: pe istorie veche adică neolitic, greco-română și bizantină. Apoi avem numismatică, avem medievală și internă-contemporană două secțiuni” spune Lavinia Dumitrașcu, cercetător științific în cadrul muzelui.

„Aici sunt prezentate în principiu, realizările profesionale ale participanților dacă nu din ultimul an, din ultimii câțiva ani. E o bună oportunitate de a se prezenta munca lor astfel încât mai mulți cercetători să aibă acces la ceea ce fac oamenii ăștia. E vorba de istorie, de vorba de patrimoniu, e vorba de arheologie” a precizatAurel Mototolea, directorul Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța.

Pentru susținerea comunicărilor științifice ale participanților la sesiune, sunt necesare 6 săli, inclusiv săli din spațiul expozițional. Astfel se explică faptul că Muzeul de Istorie este închis publicului în zilele de 4, 5 și 6 octombrie. Simpozionul Internațional Pontica 2023 se află la ediția cu numărul 56 și este genul de manifestație academică ce favorizează schimbul de idei între specialiști din ramuri diferite ale științei istoriei.

„Este ca un brain-storming cum se face în întreprinderile economice. Nu mai poți să faci istoriografie astăzi de unul singur, așa cum se făcea acum 100 de ani. Se poate irosi timpul, efortul și-atunci este bine să conlucrezi cu alții, să știi cam ce pași s-au făcut în domeniul respectiv, ce idei noi au apărut” spune istoricul Constantin Cheramidoglu.

„Acest eveniment, clar va scoate în evidență, prin cercetările dumneavoastră, prin munca dumneavoastră științifică, noi oportunități de cunoaștere a istoriei noastre pentru cei tineri dar și cel mai important lucru, valoarea științifică a cercetărilor dvs și-a celor pe care îi veți prezenta în această sesiune și-n această perioadă. Vă felicit pentru ceea ce ați făcut !” le-a transmis participantilor, Mihai Lupu, presedintele Consiliului Județean Constanța.

La sesiunea științifică internațională organizată la Constanța participă anul acesta peste 120 de specialiști din țară și străinătate.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult