marți, 16 decembrie, 2025
Home Actualitate130 de ani de la inaugurarea Podului de la Cernavodă, celebrați la Muzeul de Istorie din Constanța

130 de ani de la inaugurarea Podului de la Cernavodă, celebrați la Muzeul de Istorie din Constanța

de Redacția Dotto

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța împreună cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța organizează vineri, 19 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la sediul din strada Arhiepiscopiei numărul 7, un eveniment cultural dedicat împlinirii a 130 de ani de la inaugurarea Podului peste Dunăre de la Cernavodă.

Cu acest prilej va fi vernisată expoziția „Podul de la Cernavodă – 130 de ani peste Dunăre și timp”, urmată de lansarea volumului de prezentare destinat publicului larg, intitulat „Podurile lui Anghel Saligny în imagini”. Lucrarea poartă semnătura a trei membri ai Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța, respectiv Gheorghe Stănescu, George Grigore și Constantin Șișman, alături de Delia Roxana Cornea, specialist al muzeului.

Volumul cuprinde aproximativ 150 de imagini de epocă și oferă o succintă trecere în revistă a istoricului zonei Cernavodă, prezentând diferite aspecte legate de demararea procesului constructiv, de inaugurarea și funcționarea de-a lungul timpului a impunătorului pod de la Cernavodă, creație a marelui inginer Anghel Saligny.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult