Urmează cel mai aglomerat weekend de pe litoral. Minivacanța de Sfânta Maria va aduce la malul mării peste 200.000 de turiști, estimează turoperatorii de pe litoral.
Hotelurile vor fi ocupate aproape în totalitate până la finalul săptămânii, iar cele în care s-au epuizat locurile cel mai rapid sunt cele care oferă un raport calitate-preţ bun, astfel încât turiştii s-au orientat către acele unităţi de cazare care oferă servicii precum acces la piscină, plajă privată, locuri de joacă pentru copii și terenuri de sport. Surpriză la tarife, însă: unele cazări din stațiunea Mamaia sunt mai ieftine decât cele din sudul litoralului.
Hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră vor fi ocupate aproape în totalitate la finalul acestei
săptămâni, când vom avea un weekend prelungit datorită zilei libere de Sfânta Maria, sărbătorită luni, pe
15 august, arată datele Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanțe.
Astfel, pe litoralul autohton sunt așteptați aproximativ 200.000 de turiști, ceea ce echivalează cu cel mai
aglomerat weekend din acest sezon estival.
Dat fiind că luna august coincide cu perioada concediilor, cei mai mulți români și-au rezervat vacanțe
pentru acest interval încă de când au fost lansate primele oferte. Hotelurile în care s-au epuizat locurile
sunt cele care oferă un raport calitate-preț bun. De asemenea, turiștii s-au orientat și către acele unități
de cazare care oferă servicii suplimentare precum acces la piscină, plajă privată, locuri de joacă pentru
copii, terenuri de sport etc.
“Se fac și rezervări pe ultima sută de metri, dar disponibilitățile la cazare se reduc de la o zi la alta. Ne
așteptăm ca gradul de ocupare să fie aproape de 100% în acest weekend prelungit. În general, se rezervă
pachete de trei nopți de cazare, de vineri până luni, dar sunt și turiști, mai ales din categoria celor care au
rezervat sejururi din timp, care au optat pentru vacanțe mai lungi, de până la o săptămână, care să
includă și această perioadă”, precizează Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Prețul pentru un pachet turistic ce include 3 nopți de cazare cu mic dejun la un hotel de 3 stele din
stațiunea Jupiter pornește de la 1.062 lei/camera dublă. Același pachet, dar în stațiunea Mamaia, costă
960 lei/camera dublă. La un hotel de 4 stele din Eforie Nord, 3 nopți de cazare cu mic dejun costă 1.650
lei/camera dublă, iar tariful pentru un pachet all inclusive, cu 3 nopți de cazare, tot în Eforie Nord, la un
hotel de 4 stele este 2.397 lei/camera dublă.
“Stațiunea Mamaia, care începuse cu stângul acest sezon estival, este din nou solicitată de turiști.
Cererea a crescut mai ales după ce, pe de o parte, autoritățile au decis să reducă semnificativ taxa de
parcare, iar, de cealaltă parte, operatorii din turism au venit cu oferte speciale la cazare, masă, închirieri
de șezlonguri etc. Astfel că în acest moment putem spune că Mamaia a revenit la nivelul rezervărilor de
vara trecută”, menționează reprezentantul Litoralulromanesc.ro.
După data de 15 august, care este vârful sezonului estival, tarifele intră într-o curbă descendentă până la
finalul lunii, când va fi lansat programul Litoralul pentru Toți, cu prețuri ce pornesc de la 70
lei/camera/noapte.