joi, 5 decembrie, 2024
Home Actualitate 30 de ani de la prima operație laparoscopică

30 de ani de la prima operație laparoscopică

de Redacția Dotto

Constanța a revoluționat chirurgia cu prima operație laparoscopică din țara noastră.

Pe 3 decembrie 1991, la ora 9:30, la Spitalul Județean Constanța, cunoscutul chirurg Vasile Sârbu, împreună cu un medic din Franța operau, în premieră, o pacientă printr-o metodă necunoscută României până atunci. Astăzi, la 30 de ani distanță, medicul a rememorat acele clipe, iar pentru a marca momentul la Spitalul Județean a fost dezvelită și o placă comemorativă.

Profesorul Sârbu își amintește perfect momentul în care a intrat în sala de operații acum 30 de ani pentru a salva viața unei paciente.

După premiera de la Constanța operații de acest fel au început să fie realizate în toată țara. Momentul a fost marcat la Spitalul de Urgență Constanța prin dezvelirea unei plăci la blocul operator unde au fost făcute intervențiile în premieră pentru țara noastră.

Acest tip de chirurgie laparoscopică, numită minim invazivă se realizează prin incizii foarte mici cu instrumente de înaltă precizie. Pentru pacient, spun mecicii, chirurgia laparoscopică înseamnă un traumatism redus asupra organismului, mai putin sange pierdut, cicatrici mai mici și mai puțină durere.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult