marți, 20 mai, 2025
Home Actualitate 30% dintre constănțeni, vaccinați

30% dintre constănțeni, vaccinați

de Redacția Dotto
30% dintre constănțeni, vaccinați
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Aproape 30 la sută dintre constănțeni s-au imunizat deja împotriva COVID-19. La Pavilion Expozițional din Constanța, cel mai mare centru de vaccinare din județ, a fost și astăzi extrem de aglomerat, mai ales că oamenii se pot vaccina fără programare, doar cu buletinul.

Din acest weekend, centre de imunizare vor fi deschise și în cele 4 mall-uri din municipiul Constanța. În municipiu și județ, constănțenii se pot vaccina cu toate cele 4 seruri aprobate în Uniunea Europeană, inclusiv cu Johnson and Johnson, care se administreză într-o singură doză.

65% dintre români consideră că vaccinul anti-COVID este unica modalitate de a opri pandemia, conform unui scondaj Eurobarometru dat publicităţii la finalul săptămânii trecute. Cifrele din sondaj se regăsesc și în practică, unde numărul celor imunzați, cel puțin în orașele mari, crește pe zi ce trece. Constanța se află pe locul șase, la capitolul vaccinare, în topul județelor din România.

În Constanța, 155 de mii de persoane au fost vaccinate deja cu prima sau ambele doze de vaccin, 300 dintre acestea fiind imunizate cu serul produs de Johnson and Johnson, care se administrează într-o singură doză. Medicii se așteaptă însă ca numărul persoanelor imunizate să crească în perioada următoare, datorită campaniilor de informare și a deschiderii fluxurilor de imunizare în locuri mai puțin convenționale, precum centrele comerciale din municipiul Constanța.

Cel mai aglomerat centru de vaccinare din Constanța rămâne, în continuare, Pavilionul Expozițional, de la intrarea în stațiunea Mamaia, unde constănțenii se pot imuniza cu serurile produse de Pfizer – BioNTech, Moderna și AstraZeneca. În paralel, campania de vaccinare a început și în cabinetele medicilor de familie din Constanța, care au primit serul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Până acum 77 de medici de familie au acceptat să participe la campanie.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în județul Constanța au fost confirmate 42.474 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.205 persoane, din rândul celor pozitivate, au decedat.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult