miercuri, 26 martie, 2025
Home Actualitate 50 de refugii de autobuz, montate în Constanța

50 de refugii de autobuz, montate în Constanța

de Redacția Dotto

Primăria Constanța continuă amplasarea refugiilor în stațiile de autobuz. 50 de refugii au fost deja montate, iar alte 25 urmează să fie amplasate în perioada următoare.

125 de refugii vor exista în total, în oraș. „Refugiile sunt construite din materiale de cea mai înaltă calitate care oferă protecție împotriva acțiunilor corozive și a mediului salin. Partea din spate și o parte laterală sunt închise cu sticlă securizată care asigură protecție la lovire. Tabla tavanului interior este decupată pentru a permite iluminarea corespunzătoare pe timp de noapte. De asemenea, refugiile sunt dotate cu panouri de informare și cu bănci cu spătar și șezut din lemn, sigure și rezistente în timp. Facem apel către toți locuitorii să păstreze în condiții bune dotările aflate pe domeniul public!“, a scris Primăria pe pagina oficială de socializare. Aproape 9 milioane de lei fără TVA a cheltuit administrația locală pentru achiziționarea și montarea stațiilor de autobuz. Prețul total pentru o singură stație se ridică la peste 84.500 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 16 mii de euro.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult