joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateUn moment plin de emoție a marcat intervenția pompierilor români în Franța

Un moment plin de emoție a marcat intervenția pompierilor români în Franța

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Pe seară, în dispeceratul Codis din localitatea Perpignan, a fost primit un apel care anunța un incendiu izbucnit în gospodăria unei case aflate în zona rezidențială a localității Bages.

Întrucât cele mai apropiate echipaje față de locul incendiului erau cele ale modulului României, colegii noștri au fost alertați și solicitați să intervină. Condițiile de secetă, căldura intensă și proximitatea caselor față de focar prezentau un pericol iminent, iar riscul propagării incendiului era extrem de mare. Pompierii români, coordonați de către ofițerul de legătură român și șeful de grup francez, au intervenit prompt, reușind să localizeze și să stingă focul într-un timp scurt.

au transmis reprezentanții IGSU

Fiecare intervenție a pompierilor are unicitatea sa, iar de această dată, cel mai emoționant moment a fost atunci când micuțul Romain, martor al intervenției, a venit să mulțumească salvatorilor români așa cum doar un copil știe, cu îmbrățișări calde. Mai apoi, el a urcat în autospeciala pompierilor, a pornit sirena și a devenit eroul zilei. La plecare, vizibil emoționat, le-a făcut cu mâna și le-a promis că va deveni pompier când va fi mare.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult