Academia Hagi 2012 a impresionat la turneul din Belgia, obținând victorii importante în fața unor echipe de renume precum Bayer Leverkusen și Anderlecht. Echipa constănțeană a încheiat competiția pe locul 8.
Timp de trei zile, echipa Academiei Hagi 2012, antrenată de Cosmin Constantin, a participat la „U13 Tournament Bierbeek 2024” din Belgia, unde au concurat 25 de formații de top din Europa. Constănțenii au avut un start entuziasmant, terminând faza grupelor pe primul loc în Grupa B, cu trei victorii și un egal: 1-0 cu Bayer Leverkusen, 2-0 cu Cercle Brugge, 5-0 cu Standard Liege și 2-2 cu Westerlo. Aceste rezultate le-au permis elevilor lui Cosmin Constantin și Ciprian Micu să pătrundă în grupele semifinale, unde au continuat să lupte cu echipe precum Anderlecht și Eintracht Frankfurt. În ciuda performanțelor impresionante, Academia Hagi a ratat calificarea în semifinale la golaveraj, terminând pe locul 8 după ce a pierdut la lovituri de departajare împotriva echipei belgiene Westerlo. Turneul a fost câștigat de Royal Antwerp, care a învins Eintracht Frankfurt în finală.
