marți, 7 octombrie, 2025
Home ActualitateAcțiuni ale polițiștilor din Constanța pentru prevenirea accidentelor și indisciplinei pietonale

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța pentru prevenirea accidentelor și indisciplinei pietonale

de Redacția Dotto

Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, împreună cu cei ai Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța și formațiunile rutiere, au continuat acțiunile pentru reducerea numărului accidentelor de circulație și a consecințelor acestora ca urmare a indisciplinei pietonale și nerespectării dispozițiilor legale privind acordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public.

Astfel, la data de 15 octombrie 2024, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni punctuale, pentru asigurarea unui climat de disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, în județul Constanța.

Acţiunile au vizat depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, în ceea ce privește indisciplina pietonală. Astfel, poliţiştii au aplicat 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 72.000 de lei, dintre care 21 pentru neacordarea de prioritate pietonilor.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 31 de  permise de conducere.
 
Polițiștii le recomandă participanților la trafic să traverseze doar pe la trecerile semnalizate și nu prin faţa sau spatele autovehiculelor oprite.
 
Totodată, apreciaţi corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță şi luaţi în calcul că atunci când traversaţi străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflaţi într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa vă asiguraţi temeinic.

Atunci când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate. Așadar, este responsabilitatea dumneavoastră să vă asiguraţi! Copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri, sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi, copiii imită comportamentul adulţilor!

Evitaţi să circulaţi pe partea carosabilă sau pe pistele pentru biciclişti!

Folosiţi trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeţi cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveţi traficul în faţă. Pe vreme nefavorabilă sau pe timp de noapte, pentru a fi vizibili, purtaţi haine cu elemente fuorescent -refectorizante.
 
Șoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult