duminică, 7 decembrie, 2025
Home ActualitateAcțiune a polițiștilor de verificare a transportului persoane. Iată ce nereguli au descoperit

Acțiune a polițiștilor de verificare a transportului persoane. Iată ce nereguli au descoperit

de Redacția Dotto

Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, împreună cu specialiști ai unei autorități a administrației publice, la data de 21 ianuarie a.c., constituită la nivel județean, au desfășurat o acțiune de verificare a legalității transporturilor rutiere de persoane.

Acțiunea s-a derulat în municipiul Mangalia și orașele Ovidiu și Năvodari.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 24 de vehicule de transport de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 de lei.

Totodată, reprezentanții autorității administrației publice constituite la nivel județean au întocmit 20 note de constatare cu privire la nerespectarea traseelor, a orarului și a planului tarifar, precum și pentru folosirea, de către operatorul de transport, a altor vehicule, pentru care nu a fost emisă licență de transport, urmând a fi luate măsuri legale potrivit actelor normative interne.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult