duminică, 7 decembrie, 2025
Home Breaking newsTragedie în Valu lui Traian: Tânărul de 24 ani dat dispărut, a fost găsit decedat

Tragedie în Valu lui Traian: Tânărul de 24 ani dat dispărut, a fost găsit decedat

de Redacția Dotto

Tragedie la Valu lui Traian. Tânărul de 24 de ani dat dispărut de familie a fost găsit mort în această după-amiază. Trupul neînsuflețit al lui Ștefan Chirea a fost descoperit într-un imobil dezafectat din localitate.

Surse apropiate anchetei spun că acesta s-ar fi sinucis cu o substanță toxică pe care a inhalat-o. Tânărul plecase de acasă pe 30 martie, iar familia a alertat autoritățile ieri. Apropiații lui spun că suferea de depresie. Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook Valu lui Traian tânărul ar fi lăsat un billet de adio familiei sale, spunând că urmează să își curme viața în pădure. Oficialii care se ocupă de anchetă nu au confirmat însă această informație. Vom reveni cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.

”La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, bărbatul a fost găsit decedat într-un imobil dezafectat din comuna Valu lui Traian. În cauză polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii decesului”,

transmit reprezentanții IPJ Constanța.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult