Accident spectaculos în centrul Constanței. O șoferiță a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent cu o autospecială de poliție aflată în misiune. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a răsturnat. Traficul în zonă a fost complet blocat mai bine de o oră.
Accidentul a avut loc sâmbătă seară, în zona Casei de Cultură din Constanța. O autospecială de poliție, aflată în misiune și cu sirenele și girofarurile pornite, însoțea o ambulanță spre o clinică de psihiatrie. În intersecție, șoferița nu a observat vehiculul aflat în misiune și a intrat în plin în mașina de poliție.
Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul condus de femeie s-a răsturnat. Șoferița a fost scoasă dintre fiare de alți participanți la trafic, care au sărit imediat în ajutor. Primii care au intervenit pentru a-i acorda îngrijiri medicale au fost medicii și asistenții care însoțeau ambulanța cu pacient. Ulterior, la accident a ajuns și un alt echipaj medical, care a preluat-o pe femeie.
Cei doi agenți aflați în autospeciala de poliție au suferit răni ușoare și nu au avut nevoie de îngrijiri de specialitate. Polițiștii de la Rutieră au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.