miercuri, 1 octombrie, 2025
Home DOTTO NewsEdificiul Roman cu Mozaic își redeschide porțile în august, după o restaurare de 3 milioane de euro

Edificiul Roman cu Mozaic își redeschide porțile în august, după o restaurare de 3 milioane de euro

de Redacția Dotto

Unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din Constanța se pregătește să își redeschidă porțile. Edificiul Roman cu Mozaic va putea fi vizitat din nou în a doua jumătate a lunii august, după un proces de restaurare finanțat cu fonduri europene, anunță Consiliul Județean Constanța.

Proiectul, estimat la 3 milioane de euro, a cunoscut o serie de întârzieri. Lucrările propriu-zise de restaurare au început la finalul anului 2022, deși proiectul fusese demarat încă din 2018. În 2016, Consiliul Județean Constanța aprobase indicatorii tehnico-economici și documentația necesară, dar a fost nevoie de doi ani pentru concretizarea acestora, iar lucrările efective au demarat abia după încă patru ani. Restaurarea s-a desfășurat în două etape. Prima prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a doua din Programul Regional Sud-Est 2021-2027.

Până la redeschidere, publicul este invitat la o expoziție foto-documentară în aer liber, pe aleea de acces din Piața Ovidiu. Expoziția, intitulată „File de istorie tomitană”, va fi deschisă începând cu 11 iulie, de la ora 10. Constănțenii și turiștii vor putea descoperi povestea descoperirii Edificiului și a celor care au contribuit la salvarea și punerea în valoare a acestui simbol al Tomisului antic.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult