Farul Constanța a obținut o victorie importantă, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la Oțelul Galați, scor 3-2, într-un meci contând pentru etapa a doua a Superligii.
Marinarii au deschis scorul rapid, prin Tănasă, care a înscris în minutele 2 și 7. Pentru oaspeți, Bană a redus din diferență în minutul 38, iar în minutul 85, Paulinho a restabilit egalitatea pentru Oțelul. Finalul a fost însă în favoarea gazdelor, când Ișfan a marcat golul victoriei în minutul 88.
Meciul a fost marcat și de eliminarea lui Iancu, în minutul 83, de la Farul, precum și de anularea unui gol al lui Grigoryan (min. 76), după consultarea VAR pentru ofsaid.
Echipele de start:
Farul: Buzbuchi – D. Maftei, Larie, Țîru, Cr. Ganea – Vînă, Ramalho, Radaslavescu (Iancu ’81) – Grigoryan, Vojtus (Ișfan ’46), Tănasă (Cojocaru ’90+2). Antrenor: Ianis Zicu
Oțelul Galați Dur-Bozoancă – Zhelev, Murria, Bonilla (Neicu ’90+1), Trif – Lameira (Bordun ’90+1), Zivulic (Ciobanu ’69), Andre Lopes (Araujo ’69) – Patrick, Bicfalvi, Șt. Bană. Antrenor: Laszlo Balint
Cartonașe galbene: Lameira ’74, Araujo ’81
Cartonaș roșu: Iancu ’83
Arbitri: Andrei Chivulete – Marius Badea, Andrei Constantinescu – Vlad Baban
Arbitri VAR: Cristina Trandafir, Sorin Costreie
Observatori: Irina Mîrț, Imilian Șerbănică