Celebrele acorduri ale operei Bărbierul din Sevilla vor răsuna în această seară la Teatrul de Vară Soveja, în cadrul festivalului SEAS.
Una dintre cele mai îndrăgite opere comice din toate timpurile, este adusă în fața publicului de artiștii Operei Naționale București. Scrisă în 1816, povestea îl are în prim-plan pe faimosul Figaro, bărbierul iscusit care devine aliatul contelui Almaviva într-un plan ingenios de a cuceri inima frumoasei Rosina.
Pe fundalul Sevilliei secolului al XVIII-lea, intriga se desfășoară într-un carusel de deghizări, serenade și situații comice. Spectacolul din această seară se joacă cu casa închisă.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptMai mult