duminică, 21 septembrie, 2025
Home ActualitateConsultare publică pentru reconversia zonei industriale „Anghel Saligny”. Primăria Constanța invită cetățenii să completeze un chestionar

Consultare publică pentru reconversia zonei industriale „Anghel Saligny”. Primăria Constanța invită cetățenii să completeze un chestionar

de Redacția Dotto

Proiectul de reconversie și regenerare urbană – zone industriale degradate „Anghel Saligny”, vizează revitalizarea unei zone industriale degradate, ocupată în prezent de platformele industriale Oil Terminal și Caraiman, cu scopul de a crea un spațiu urban prietenos, modern și conectat la oraș. Zona de intervenție are o suprafață de aproximativ 420 hectare și este delimitată de Bd. I. C. Brătianu, str. Theodor Burada, Șos. Mangaliei, Bd. Aurel Vlaicu, Aleea Câmpinei, intr. Câmpinei, str. Ioan Ursu, str. Cumpenei, str. Ion Cassian și intr. Sirenei.

Chestionarul este adresat atât locuitorilor zonei, cât și mediului de afaceri, instituțiilor și altor părți interesate. Răspunsurile vor contribui la procesul de elaborare a Planului Urbanistic Zonal. Scopul chestionarului este de a se face cunoscute problemele și nevoile cetățenilor și utilizatorilor zonei, cât și eventualele propuneri ale acestora, ce vor fi integrate în etapa de analiză a situației existente.

Menționăm că acest chestionar este necesar în elaborarea  PUZ – ”Reconversie și regenerare urbană – zone industriale degradate ”Anghel Saligny” Constanța –  Etapa 2 – Studii de fundamentare, Studiu demografic și socio – economic privind evoluția populației, structura demografică și socio-ocupatională, mobilitatea populației.

Adresa de contact pentru sugestii şi întrebări: office@agorapolis.ro

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult