joi, 16 octombrie, 2025
Home ActualitateVal de infracțiuni rutiere în județul Constanța: șoferi băuți, fără permis și minori la volan

Val de infracțiuni rutiere în județul Constanța: șoferi băuți, fără permis și minori la volan

de Redacția Dotto

Șoferi băuți sau fără permis, depistați pe șoselele din județul Constanța. În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.

La data de 6 august a.c., în jurul orei 7.20, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 55 de ani, care ar fi condus un autoturism pe șoseaua Constanței din localitatea Cumpăna, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 ml/g alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor din sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La data de 5 august a.c., în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un minor, de 15 ani, care ar fi condus un scuter pe strada Albatros din localitatea Poiana, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma verificărilor a reieșit faptul că vehiculul în cauză era neînmatriculat. Totodată, în urma cercetărilor a fost identificat un bărbat, de 21 de ani, care i-ar fi încredințat minorului scuterul, pentru a-l conduce, cunoscând faptul că acesta din urmă nu posedă permis de conducere.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La data de 5 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 39 de ani, care ar fi condus un autoturism pe DN 2A, având anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La data de 5 august a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 40 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult