joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateFOTO/VIDEO: Peste 700.000 de țigări, descoperite ascunse în două camioane de polițiștii de frontieră constănțeni

FOTO/VIDEO: Peste 700.000 de țigări, descoperite ascunse în două camioane de polițiștii de frontieră constănțeni

de Redacția Dotto

Poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit peste 720.000 de ţigarete nedeclarate, estimate la o valoare de 1.010.000 de lei, ascunse în două autocamioane înmatriculate în Republica Moldova și conduse de către doi cetățeni moldoveni care, potrivit documentelor, ar fi trebuit să transporte obiecte din ceramică.

În ziua de 03.09.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, județul Constanța, au efectuat controlul asupra a două autocamioane înmatriculate în Republica Moldova, conduse de către doi cetățeni moldoveni, în vârstă de 36 de ani, respectiv 35 de ani, care se deplasau pe ruta Turcia – Republica Moldova.

Cele două autocamioane aveau aplicate sigiliul vamal al autorităților din Turcia, iar potrivit documentelor, ar fi trebuit să conțină obiecte din ceramică.

Cu toate acestea, în urma unei verificări amănunțite, colegii noștri au constatat urme de intervenție asupra elementelor de închidere a compartimentelor de marfă ale semiremorcilor. Mai exact, șnururile asiguratoare fuseseră desfăcute și ulterior remontate, fără a afecta sigiliile vamale, în scopul de a permite accesul în compartimentele de marfă fără a lăsa urme evidente de manipulare.

La controlul fizic efectuat ulterior, în interiorul acestora au fost descoperite 722.000 de țigarete (36.100 de pachete), estimate la o valoare de 1.010.000 de lei, ascunse printre obiectele de ceramică. O parte dintre țigarete erau netimbrate, iar altele proveneau din Turcia, nefiind declarate la intrarea în țară.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult