Noul an școlar a debutat cu emoție și solemnitate pentru elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Peste 550 de tineri au pășit din nou în uniformă pe platoul de onoare, iar printre ei s-au aflat și 144 de boboci care au trăit astăzi prima zi de liceu într-o instituție unde disciplina și datoria față de țară sunt mai mult decât simple cuvinte.
Deschiderea anului școlar 2025 – 2026 a avut loc la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, într-un cadru plin de solemnitate. Elevii militari au intonat la unison imnul național „Deșteaptă-te, române!”, într-un moment care a adus lacrimi de emoție în ochii părinților și mândrie în inimile comandanților. Platoul a răsunat de pașii siguri ai celor care, de astăzi, pornesc pe drumul devenirii, un drum care îmbină educația cu formarea militară.
Conform tradiției, bobocii, 144 de elevi de clasa a 9-a au rostit astăzi legământul de credință față de țară – o promisiune solemnă, rostită cu voce tremurândă, dar plină de hotărâre.
Și părinții au simțit la fel de intens începutul acestui drum. Pentru mulți dintre ei, începutul unui nou an școlar în uniformă militară este mai mult decât o simplă etapă – este dovada parcursului ales cu responsabilitate de copiii lor.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea elevilor și cu promisiunea unui an plin de provocări, dar și de reușite. Pentru boboci, drumul abia începe. Pentru cei aflați la final, fiecare pas devine o amintire. Însă pentru toți, uniforma rămâne simbolul datoriei și al onoarei.
