Cu toată viteza înainte. Așa pare că și-a spus un șofer din Constanța, care a fost surprins de radar circulând cu 141 km/h pe bulevardul Mamaia.
Asta deși limita legală pe acest tronson de drum este de, atenție, maximum 50 km/h. Pentru că a apăsat mult prea tare pedala de accelerație, șoferul a rămas fără permis pentru 150 de zile și a primit o amendă de 4.860 de lei.
Reprezentanții Poliției Rutiere atrag atenția că drumurile publice nu sunt piste de curse, iar viteza excesivă pune în pericol viața tuturor participanților la trafic.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptMai mult