duminică, 21 septembrie, 2025
Home ActualitateOglinzi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Oglinzi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

de Leancă Daniel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa 1193 oglinzi auto, estimate la o valoare de 63.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

În data de 15.09.2025, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din București.

În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 1193 oglinzi auto, diferite mărci, estimate la o valoare de 63.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult