marți, 30 septembrie, 2025
Home ActualitateTot mai puține scrumbii, tot mai mulți crabi, în Marea Neagră

Tot mai puține scrumbii, tot mai mulți crabi, în Marea Neagră

de Leancă Daniel

Semnal de alarmă de la pescari. Aceștia avertizează că numărul scrumbiilor este din ce în ce mai mic. De vină ar fi crabul albastru, o specie care a ajuns accidental în Marea Neagră, s-a înmulțit masiv și acum înlocuiește scrumbia în plasele pescarilor. 

Crabul albastru, introdus accidental în Marea Neagră, s-a înmulțit într-un ritm accelerat, devenind o prezență tot mai dominantă în ecosistem. De la o apariție ocazională, a ajuns acum să fie întâlnit în cantități mari, în plasele pescarilor.

„Este invazivă pentru că nu este prezentă normal în Marea Neagră, nu face parte din fauna Mării Negre. Este o specie aparută în urmă cu câțiva ani în număr foarte mic, acum prezența este în număr foarte mare”, declară Florin Timofte, director Institutul de Cercetări Marine

Cercetările recente confirmă tendința îngrijorătoare: pe măsură ce crabii devin tot mai numeroși, scrumbiile sunt tot mai greu de găsit. Situația nu afectează doar echilibrul natural, ci și economia locală, în special veniturile comunităților dependente de pescuit.

„Modificările climatice, încălzirea apei au favorizat într-o măsură mai mare răpitori de ape calde. Scrumbia, un răpitor de ape mai reci, firește că este dezavantajată, iar prezența crabului albastru deranjează pescuitul prin faptul că distruge plasele pescarilor”, declară Adrian Bîlbă, cercetător științific

Experții solicită intervenții urgente pentru a evalua și limita impactul acestei specii invazive asupra ecosistemului Dunării și al Mării Negre. În lipsa unor măsuri rapide și eficiente, scrumbia riscă să dispară din meniurile tradiționale ale românilor, devenind o prezență tot mai rară în sezonul primăverii.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult