miercuri, 1 octombrie, 2025
Home ActualitatePeste 700 de verificări în aplicația eDAC, în ultimele 24 de ore

Peste 700 de verificări în aplicația eDAC, în ultimele 24 de ore

de Leancă Daniel

În numai o zi, activitatea polițiștilor de imigrări a însumat sute de verificări, zeci de acțiuni în teren și mii de documente gestionate pentru cetățenii străini aflați în România. Rezultatele arată atât atenția acordată prevenirii șederii ilegale, cât și implicarea în sprijinirea celor care își desfășoară activitatea în România.


În ultimele 24 de ore, polițiștii de imigrări au efectuat 704 verificări în aplicația eDAC, instrument esențial pentru depistarea situațiilor de ședere nelegală.

De asemenea, polițiștii de imigrări au înregistrat 648 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Au fost aprobate alte 483 de astfel de documente și 64 au fost respinse.

În același interval, străinilor le-au fost eliberate 312 permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind depuse 377 de cereri de prelungire a dreptului de ședere.

Pentru beneficiarii protecției temporare, în contextul aplicării Directivei 2001/55/CE, au fost emise 164 de permise de ședere.

Pe linia acțiunilor de control, polițiștii de imigrări au desfășurat 14 activități specifice, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.200 lei.

Activitățile au fost desfășurate atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu, în urma acestora nefiind depistați străini în situații ilegale.

Gradul de ocupare al centrelor regionale de proceduri și cazare pentru solicitanții de azil se menține redus, la 19,4%, fapt care asigură capacitatea de a răspunde prompt unor eventuale solicitări viitoare.

Polițiștii de imigrări continuă să acționeze permanent, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu alte structuri cu atribuții în domeniu, pentru siguranța cetățenilor.


S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult