ANAF informează instituțiile și autoritățile publice, care au datorii fiscale neachitate până la data de 31 august 2025, că trebuie să își plătească aceste obligații.
„Conform articolului 7 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), ANAF are rolul de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor, inclusiv a instituţiilor publice, la plata impozitelor şi contribuţiilor sociale datorate”, arată sursa citată, într-un comunicat.
Sursa citată menționează că la data de 31 august 2025, suma totalã a datoriilor fiscale restante ale instituțiilor și autoritãților publice era de 582.901.355 lei.
Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice care înregistrează restanţe.
Scopul acestor notificări este informarea instituţiilor despre obligaţiile restante, îndrumarea acestora către conformarea la plată, prezentarea posibilităţilor de a accesa facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
Instituţiile şi autorităţile publice pot solicita eşalonarea clasică a plăţii datoriilor, fără a fi necesară constituirea de garanţii, datorită statutului lor juridic.
ANAF subliniază că neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate.