luni, 20 octombrie, 2025
Home Actualitate„Sâmbătă la Muzeul de Artă”, atelier dedicat copiilor. Maestrul Ion Tițoiu le-a arătat cum să imprime matrițele

„Sâmbătă la Muzeul de Artă”, atelier dedicat copiilor. Maestrul Ion Tițoiu le-a arătat cum să imprime matrițele

de Redacția Dotto

Sâmbătă, 18 octombrie, la Muzeul de Artă Constanța a avut loc un nou atelier de creație dedicat copiilor, desfășurat sub genericul programului „Sâmbătă la Muzeul de Artă”. Activitatea le-a oferit participanților ocazia de a explora tehnica colagravurii, utilizând structuri naturale și materiale diverse pentru a descoperi raportul dintre plin și gol în compoziție.

Copiii au lucrat cu entuziasm, experimentând procesul artistic într-o atmosferă creativă și plină de curiozitate. Momentul imprimării matrițelor a fost realizat cu sprijinul maestrului Ion Tițoiu, invitat special al atelierului. Coordonarea activității a fost asigurată de Ramona Popescu, conservator, și Raluca Sandu, muzeograf.

Muzeul de Artă Constanța organizează astfel de ateliere săptămânal, în fiecare sâmbătă, între orele 11:00 și 13:00. Cei interesați se pot înscrie prin e-mail la adresa muzeuartacta@yahoo.com, menționând numele, prenumele, vârsta și un număr de telefon.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult