Sistemul de bike-sharing din Constanța este din nou pe pauză. Bicicletele instalate prin proiectul european „Black Sea Bike” stau în stații pentru că Primăria nu mai are contract de Internet.
Fără conexiune, punctele de preluare și returnare nu pot comunica cu serverul central, deci sistemul nu poate funcționa.
Reprezentanții administrației locale au confirmat pentru DOTTO TV că sistemul este suspendat temporar și că urmează o nouă achiziție: un contract de Internet de aproximativ 14.400 lei. Momentul repornirii depinde însă de banii din buget.
Proiectul Black Sea Bike a adus la Constanța 390 de biciclete și 24 de stații care au fost amplasate în puncte-cheie din oraș și din Mamaia, de la promenada Mircea cel Bătrân, zona Comandamentului Marinei, Sala Sporturilor până în Parcul Tăbăcărie și zona Pescărie – Perla.