Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a anunțat că a sesizat Parchetul, după ce a primit o invitaţie la conferinţa medicilor conspiraţionişti, intitulată „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, care ar urma să aibă loc în București.
Ministrul Sănătăţii a afirmat, la Antena 3, că organizatorii conferinţei „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, care a avut loc şi în luna septembrie, la Braşov, i-au trimis o invitaţie la minister, pentru a participa la noua ediţie, care va avea loc în Capitală.
„Am trimis, în completarea primei sesizări de la Parchet şi această invitaţie, respectiv la Colegiul Medicilor din România”, a precizat, la postul TV, Alexandru Rogobete, citiat de News.ro.
„Pun în pericol sănătatea publică”
Ministrul a adăugat că apreciază reacţia rapidă a CNA-ului, care, într-un timp foarte scurt, a scos de pe toate platformele înregistrarea de la Braşov.
„Mă bazez în continuare pe aceştia că vor bloca distribuirea în spaţiul public a acestor dezinformări medicale, care pun în pericol sănătatea publică şi integritatea medicală, până la urmă. Mă aştept ca autorităţile şi Parchetul să vină cât mai repede cu măsuri concrete, în acest sens”, a spus ministrul.
„Ultimul for care se va pronunţa va fi Curtea Constituţională”
Alexandru Rogobete a mai declarat că, în paralel, în Parlamentul României au existat „o serie de iniţiative legislative care vin să clarifice şi să sprijine acest demers, de a bloca răspândirea dezinformării medicale în spaţiu public”.
Referitor la propunerea legislativă prin care medicii care răspândesc informaţii false ar putea să îşi piardă dreptul de a practica, ministrul Sănătăţii a afirmat că el nu se poate pronunţa.
„Probabil că ultimul for care se va pronunţa va fi Curtea Constituţională”, a explicat ministrul.