Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină marți, 25 noiembrie, la km 175-176 al Autostrăzii A2, sensul de mers către București, acolo unde a avut loc un accident.
Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate șapte mașini și au rezultat trei victime conștiente și cooperante: doi adulți și un minor.
La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj SMURD B2 și un echipaj SAJ.
Update: Potrivit pompierilor, la locul accidentului este vorba despre opt autoturisme implicate, cu patru victime (trei adulți și un copil), conștiente, cooperante, asistate medical la fața locului.
În total, în accidentul rutier au fost implicate 14 persoane. În prezent, circulația se desfășoară pe banda de urgență.
Toate cele patru victime sunt transportate la spital conștiente, cooperante.