Criza apei potabile din județele Prahova și Dâmbovița a atras critici dure din partea vicepremierului Tanczos Barna, care a cerut măsuri ferme și responsabilizarea celor vinovați pentru situația generată de problemele de la Paltinu.
La TVR Info, Barna a subliniat că unele companii vitale pentru furnizarea apei sunt conduse de persoane fără experiență în domeniu, uneori numite politic, și că acest lucru afectează grav serviciile esențiale pentru populație.
„Câteodată am impresia că Dorel ajunge în funcții de conducere din ce în ce mai des și ajunge la companii vitale, din punct de vedere energetic, de apă sau economic pentru regiuni întregi”, a spus vicepremierul.
El a criticat modul în care companiile implicate, inclusiv Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. și Apele Române, au gestionat situația: „Încep să acuze alte instituții și să arunce vina unul pe celălalt, în timp ce prioritatea ar trebui să fie furnizarea apei populației.”
Vicepremierul a insistat că, în primul rând, e nevoie ca echipele de la fața locului să asigure apă pentru oameni și să repornească sistemele de alimentare. „Oamenii nu sunt interesați de certuri politice, nici de cine este schimbat. Prioritatea este asigurarea apei”, a afirmat Tanczos Barna.
Barna a subliniat că cei responsabili trebuie să plece din funcții și să suporte consecințele: „Nu putem rămâne un stat în care greșelile rămân fără repercusiuni.”
Vicepremierul a propus crearea unei structuri de furnizare a apei asemănătoare cu cea din celelalte județe, unde companiile sunt conduse de specialiști cu zeci de ani de experiență. Aceasta ar preveni situații similare în viitor, evitând implicarea politicului în numirea conducerilor.
Tanczos Barna a atras atenția că disputa politică nu rezolvă problema: „Asumarea trebuie să fie reală, la nivel politic, dar acuzațiile reciproce nu ajută în acest moment.” În ceea ce privește alte sectoare vitale, precum energia, vicepremierul a spus că situația este sub control după intervențiile rapide ale autorităților.