vineri, 12 decembrie, 2025
Home Breaking newsFelix Stroe demisionează după 10 ani de conducere la PSD Constanța: „Nu mi-a cerut-o nimeni”

Felix Stroe demisionează după 10 ani de conducere la PSD Constanța: „Nu mi-a cerut-o nimeni”

de Redacția Dotto

Deputatul Felix Stroe a anunțat astăzi că demisionează din funcția de președinte al Organizației Județene PSD Constanța, pe care a condus-o timp de un deceniu.

Felix Stroe a precizat că decizia de a renunța la funcție este una strict personală și nu are legătură cu tensiuni politice sau presiuni din partid.

„Nu mi-a cerut-o nimeni și nu s-au făcut niciun fel de presiuni asupra mea. Este un gest de voință personală, făcut la sfârșitul unei etape și la începutul uneia noi”, a declarat Felix Stroe în fața colegilor social-democrați.

Organizația urmează să stabilească procedurile pentru interimat și viitoarea conducere.

Potrivit unor surse locale, conducerea interimară a organizației va fi preluată de prim-vicepreședintele partidului – Daniel Georgescu.

Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de Felix Stroe

„Astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent, îmi voi depune mandatul din funcția de președinte al Organizației Județene Social Democrate constănțene — filială pe care o conduc din iunie 2015. De fiecare dată ales — în trei Conferințe Județene, niciodată numit de conducerea centrală a partidului. Mi-am desfășurat activitatea de președinte de organizație cu maximă responsabilitate și implicare, chiar și atunci când starea mea de sănătate era profund afectată.

Rămân în continuare membru al Partidului Social Democrat, îmi voi îndeplini atribuțiile care țin de Parlamentul României și voi fi preocupat în permanență de problemele județului nostru.

Am luat decizia din motive personale; nu mi-a cerut-o nimeni și nu s-au făcut niciun fel de presiuni asupra mea! Este un gest de voință personală, făcut la sfârșitul unei etape și la începutul uneia noi. Am luat această decizie cu satisfacția faptului că filiala a înregistrat un succes indiscutabil în alegerile din Lumina și Dobromir. Social-democrații au reușit să convingă oamenii și să le câștige încrederea. Am convingerea că PSD Constanța va găsi energia și determinarea să continue în acest ritm și, în final, să câștige alegerile din anul 2028.

Deși la conferința de alegeri din iulie 2024 am primit un nou mandat de patru ani cu un procent de 84%, am hotărât să îl depun, având convingerea fermă că, la împlinirea vârstei de 70 de ani, un lider trebuie să aibă tăria necesară de a face un pas în lateral și să sprijine o echipă tânără care să ducă mai departe valorile social-democrației.

Am ales acest moment și sunt sigur că toți colegii mei sunt pregătiți pentru o construcție de viitor. Voi fi alături de ei și îi voi susține în permanență.

Le mulțumesc celor care s-au implicat în activitățile filialei și îi asigur că vor găsi în mine un interlocutor implicat în problemele Organizației Județene PSD Constanța”.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult