Universitatea Cluj a câștigat duminică, pe Cluj Arena, partida cu Farul Constanța, scor 1-0, în etapa a 21-a din Superligă.
Prima repriză a fost plină de faze de poartă. După ce Fabry a ratat în minutul 3, Lukic a deschis scorul în minutul 28, profitând de o greșeală a lui Radaslavescu. Constănțenii au trecut aproape de egalare în minutul 35 prin șutul lui Răzvan Țănase, respins de Lefter, iar prima parte s-a încheiat cu o intervenție spectaculoasă a lui Buzbuchi la șutul lui Chipciu din minutul 45.
Partea a doua a fost mai echilibrată, fără mari ocazii, iar Farul nu a reușit să egaleze. Universitatea Cluj s-a mulțumit cu avantajul minim.
Cu această victorie, U Cluj ajunge la 33 de puncte și urcă pe locul 7 în clasament, în timp ce Farul rămâne pe locul 10, cu 27 de puncte.
”Nu am făcut o partidă deosebită, nici defensiv, nici ofensiv. Ei au greşit mai puţin şi au câştigat. Noi am făcut greşeala pe care am făcut-o, iar noi în atac nu am avut realizări. Nu suntem într-o formă deosebită. Am greşit şi meciul trecut, am greşit şi acum. Nu ajungem la finalizare. ’U’ Cluj este o echipă în formă. Noi nu, din păcate. Farul trebuie să se pregătească bine în pauză şi să-şi intre rapid în formă”, a spus Sava, după meci.
Lotul Universității Cluj: Lefter – Mikanovic, J. Cisse, I. Cristea, Chipciu – Bic, Murgia, Fabry (Postolachi 70) – Macalou (Drammeh 83), Lukic (A. Trică 90) – El Sawy (A. Gheorghiță). Antrenor: Cristiano Bergodi
Lotul Farului: Buzbuchi – D. Maftei, Larie, L. Pellegrini (Cr. Sima 74), Furtado – Vînă, Dican, Radaslavescu (Ramalho 46) – N. Grigoryan (Doicaru 81), Ișfan (Vojtus 46), R. Țănase (Goncear 60). Antrenor: Ianis Zicu
Arbitri: Marcel Bîrsan – Adrian Popescu, Ionuț Neacșu | VAR: Andrei Antonie – Lucian Rusandu.