miercuri, 31 decembrie, 2025
Home ActualitateÎntâlnire între Trump și Zelenski în Florida: SUA promite „garanţii de securitate” pentru 15 ani, Zelenski cere mai mult. Putin vrea ca Ucraina să-şi retragă trupele din Donbas

Întâlnire între Trump și Zelenski în Florida: SUA promite „garanţii de securitate” pentru 15 ani, Zelenski cere mai mult. Putin vrea ca Ucraina să-şi retragă trupele din Donbas

de Redacția Dotto

Statele Unite au propus Ucrainei garanţii de securitate „solide” pentru o perioadă de 15 ani, care poate fi prelungită, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după întâlnirea de duminică cu Donald Trump în Florida. Zelenski a adăugat că a cerut ca aceste garanţii să se aplice pe o perioadă mai lungă, de 30-50 de ani, iar Trump a promis că va analiza această posibilitate.

Tot luni, Kremlinul a anunţat că foarte curând va avea loc o convorbire telefonică între Vladimir Putin şi Donald Trump şi a reafirmat condiţia Moscovei ca Ucraina să îşi retragă trupele din regiunile Doneţk şi Luhansk, în Donbas, încă sub control ucrainean. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că, în prezent, nu se discută despre o convorbire directă între Putin şi Zelenski.

Zelenski a declarat că garanţiile de securitate dintre SUA şi Ucraina sunt „100% convenite” pentru 15 ani, însă detaliile privind implicarea aliaţilor europeni sunt încă în negocieri. Prezenţa trupelor străine pe teritoriul Ucrainei ar constitui o garanţie reală a securităţii, însă Rusia se va opune cel mai probabil oricărei intervenţii externe.

Preşedintele ucrainean a mai spus că o întâlnire directă cu Rusia va fi posibilă doar după ce Trump şi liderii europeni vor conveni asupra cadrului de pace propus de Ucraina. În ianuarie va avea loc o nouă reuniune la Washington cu şefii de stat europeni, iar discuţiile la nivel de consilieri ar urma să se desfăşoare în Ucraina.

Planul de pace al Ucrainei în 20 de puncte va fi supus unui referendum, iar legea marţială va fi ridicată numai după încheierea războiului şi obţinerea garanţiilor de securitate necesare, a afirmat Zelenski.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult