miercuri, 31 decembrie, 2025
Home DOTTO NewsExplicațiile judecătorilor care au boicotat ședința CCR privind pensiile magistraţilor: au fost chemați la serviciu în zi nelucrătoare. Unul a solicitat concediu de odihnă

Explicațiile judecătorilor care au boicotat ședința CCR privind pensiile magistraţilor: au fost chemați la serviciu în zi nelucrătoare. Unul a solicitat concediu de odihnă

de Redacția Dotto

Patru judecători ai Curții Constituționale a României – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – au explicat luni motivele pentru care nu au participat la ședința CCR dedicată analizei sesizării privind modificarea pensiilor magistraților.

Aceștia au transmis un comunicat public, subliniind că absența lor nu a blocat activitatea Curții, ci a fost determinată de necesitatea respectării procedurilor legale și a principiilor de funcționare ale instituției.

Judecătorii au arătat că, la ședința din 28 decembrie 2025, un coleg a cerut amânarea pronunțării, iar alți trei s-au raliat cererii. Motivele amânării au vizat solicitarea unui punct de vedere clar din partea Guvernului, care să explice că legea nu modifică drepturile existente, ci abrogă pensiile de serviciu ale magistraților, consolidate prin jurisprudența Curții Constituționale. Totodată, judecătorii au cerut completarea raportului judecătorului-raportor pentru clarificarea soluțiilor propuse pentru fiecare critică de neconstituționalitate, cerere ignorată de conducerea Curții, potrivit comunicatului.

Magistrații au mai reclamat că termenul de judecată a fost stabilit pentru 28 decembrie, o zi nelucrătoare (duminică), iar solicitarea de amânare pentru o dată din ianuarie a fost refuzată. În consecință, patru judecători au părăsit sala de ședință, ceea ce a activat prevederile legale privind funcționarea CCR în lipsa unui cvorum complet.

În comunicat, Deliorga, Stan, Licu și Busuioc au subliniat că decizia lor a fost motivată de dorința de a proteja corectitudinea deliberărilor și credibilitatea deciziilor Curții.

„Participarea la o astfel de ședință ar fi echivalat cu acceptarea unei proceduri considerate neconforme cu legea și regulamentul de funcționare al Curții”, se arată în document.

Mai mult, după ce ședința de luni de la CCR a fost anulată, unul dintre aceștia din urmă, Cristian Deliorga, a depus o cerere pentru efectuarea a opt zile din concediul de odihnă pe anul 2026, în perioada 5-16 ianuarie 2026, au declarat surse apropiate pentru G4Media. Decizia privind pensiile speciale ale magistraților a fost stabilită pentru data de 16 ianuarie, deci judecătorul Deliorga nu va putea fi prezent.

Președinta CCR, Simina Tănăsescu, a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul pentru luarea deciziei privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, următorul termen fiind stabilit pentru 16 ianuarie 2026. Tănăsescu a precizat că studiul de impact solicitat de judecătorii care au lipsit este un instrument auxiliar, neobligatoriu în analiza constituționalității actelor normative, în timp ce fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, consideră că studiile de impact sunt întotdeauna necesare pentru evaluarea efectelor, inclusiv financiare, ale legilor adoptate.

Această situație readuce în atenție tensiunile interne din cadrul CCR și controversa privind ritmul accelerat al procedurilor în cazul modificării pensiilor magistraților, o lege cu impact major asupra statutului acestora.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult