Doi tineri, de 16 și 18 ani, care se aflau pe o sanie, au fost loviți luni seara de un autoturism în localitatea Oltina, județul Constanța. Unul dintre ei se află în stare inconștientă, iar celălalt este conștient, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Urgență, cei doi fiind transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, autoturismul era condus de un tânăr de 23 de ani. Poliția a deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
„Din primele verificări, impactul s-a produs între autoturism și sania pe care se aflau cei doi tineri, rezultând vătămarea corporală a acestora”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.