31
Polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un tânăr de 25 de ani, suspectat de furt calificat.
Incidentul a avut loc pe 28 decembrie 2025, când un bărbat de 44 de ani, aflat într-un mijloc de transport în comun, a adormit, iar la trezire a constatat că îi lipsea ceasul de la mână.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana suspectă și au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, tânărul va fi prezentat procurorului de caz, care va decide asupra unei eventuale măsuri preventive.