vineri, 23 ianuarie, 2026
Home ActualitateNicuşor Dan, despre afirmaţia că „nu merge teleleu” la Davos: În mai 2025, românii au votat o schimbare. Nu mai facem lucruri de formă

Nicuşor Dan, despre afirmaţia că „nu merge teleleu” la Davos: În mai 2025, românii au votat o schimbare. Nu mai facem lucruri de formă

de Redacția Dotto

Președintele Nicuşor Dan a comentat, joi noaptea, declarația consilierului său despre neparticiparea la Forumul de la Davos, subliniind că românii au votat, în mai 2025, o schimbare și că a face altfel înseamnă să nu mai facem lucruri de formă.

”Dincolo de acest cuvânt pe care opinia publică l-a redescoperit, ţin să încep cu o remarcă filozofică. Eu cred că românii, în mai 2025, au votat o schimbare. Adică ei au spus că nu ne place cum a fost până acum, vrem să facem altfel. A face altfel, în opinia mea, înseamnă să nu mai facem lucruri de formă”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a arătat că, pe relaţiile internaţionale în care reprezintă statul român, o dată pe lună se întâlneşte cu liderii europeni iar o dată la şase luni se întâlneşte cu liderii comunităţii politice europene, asta înseamnă toate ţările europene, inclusiv câteva din zona caspică.

”Deci nu este vorba, cum a spus cineva, să ne ducem pe la Davos să ne vadă lumea pe acolo. Întrebarea este cum putem să avem acces la oricine din lumea asta. Întrebarea este deschizi un dialog cu primul-ministru indian. Avem gata pregătită o strategie de a dezvolta economic un parteneriat cu India? Avem 100 de firme gata să meargă la un forum economic în New Delhi? Nu prea avem. Eu cred că înainte de a merge şi noi pe acolo, cum s-a spus în opinia publică din România, trebuie să avem pregătite nişte strategii, astfel încât aceste vizite să fie constructive”, a comentat şeful statului.

Nicuşor Dan a mai afirmat că, ”dacă în momentul acesta noi am avea o strategie bine consolidată pe zona Caspică, am face o săptămână, un turneu în ţările din zona Caspică”.

”Nu avem. Şi n-am avut-o de 35 de ani”, a completat el.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult