Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat demararea implementării proiectului de modernizare și extindere a infrastructurii de apă și canalizare din Portul Constanța, o investiție care se ridică la aproape 165 de milioane de lei.
Potrivit ministrului, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a emis ordinul administrativ pentru începerea activității de proiectare, marcând astfel intrarea proiectului în faza de implementare. Lucrările de proiectare au început pe 24 ianuarie 2026 și sunt programate să dureze opt luni, până pe 24 septembrie 2026.
Valoarea totală a investiției este de 164.962.132,02 lei, TVA inclus, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027, din care 62,5 milioane lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, 62,5 milioane lei – cofinanțarea de la bugetul de stat, iar aproape 40 de milioane lei – cheltuieli neeligibile.
Proiectul urmărește modernizarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, reabilitarea și construirea de stații de pompare și epurare, precum și implementarea de soluții tehnice moderne pentru eficientizarea consumului de apă, protecția mediului și creșterea siguranței la incendiu în Portul Constanța.
Ministrul Ciprian Șerban a subliniat că investiția va contribui la conformarea portului cu directivele europene privind apa și apele uzate, va crește capacitatea operațională și va consolida poziția Portului Constanța ca hub logistic strategic pe Marea Neagră.