Un bărbat a fost descoperit decedat în zona Mamaia Nord. La fața locului au intervenit prompt echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța și forțe de poliție.
Potrivit primelor informații, trupul bărbatului a fost găsit lângă un bloc de locuințe aflat în construcție. Circumstanțele exacte ale decesului nu sunt încă cunoscute, însă datele preliminare indică posibilitatea ca acesta să se fi aruncat de pe bloc.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.
UPDATE 11:55. Ce au transmis oamenii legii
Astăzi, în jurul orei 8.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, de către un trecător, cu privire la faptul că, pe o stradă din Mamaia Nord, ar fi observat o persoană decedată, întinsă la sol.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 35 de ani.
Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul victimei.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, în cursul nopții trecute, bărbatul s-ar fi precipitat în gol de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcții, din Mamaia Nord.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.