miercuri, 28 ianuarie, 2026
Home Breaking newsBăiat de 12 ani amenințat cu moartea de alți minori care s-au pozat cu cuțite. ”Te omor cu bătaia și te filmez” – Horia Constantinescu a depus plângere la Parchet

Băiat de 12 ani amenințat cu moartea de alți minori care s-au pozat cu cuțite. ”Te omor cu bătaia și te filmez” – Horia Constantinescu a depus plângere la Parchet

de Redacția Dotto

Un schimb de mesaje extrem de violente între mai mulți adolescenți, în care apar amenințări cu moartea și imagini cu tineri ținând cuțite în mâini, a fost făcut public pe Facebook de comisarul-șef al OPC Constanța, Horia Constantinescu. Acesta susține că fiul său a fost ținta mesajelor și a anunțat că a sesizat Parchetul.

Într-unul dintre mesaje, unul dintre tineri îi transmite fiului său: „Îi spui: îți cer scuze, șefa mea, că te omor cu bătaia și te filmez”. Alte capturi arată amenințări continue: „Zi scuze, șefa mea, Ale, să nu fie rău pentru tine, am pe cine să pun să se ocupe de tine”, alături de injurii greu de reprodus.

Dialogul ar fi avut loc pe un grup de Instagram, iar în postare au fost incluse și fotografii cu doi tineri care apar în fața oglinzii, fiecare având câte un cuțit în mână.

Horia Constantinescu a precizat că a depus plângere penală imediat ce a aflat despre situație și solicită o reacție fermă a autorităților.

„Pe fondul tragediei recente din județul Timiș, astfel de situații arată cât de alarmantă a devenit realitatea pe care o trăim. Sper ca autoritățile să intervină pentru a preveni alte episoade dramatice și pentru a descuraja comportamentele violente, extrem de periculoase”, a transmis acesta.

Cazul este acum în atenția organelor de anchetă, care urmează să stabilească împrejurările și eventualele fapte penale.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult