miercuri, 28 ianuarie, 2026
Home EvenimenteElev de 13 ani, în stare stabilă după ce s-a aruncat de la fereastra școlii din Mangalia. Incidentul s-a produs în timpul recreației, pe fondul unei stări emoționale provocate de un rezultat școlar.

Elev de 13 ani, în stare stabilă după ce s-a aruncat de la fereastra școlii din Mangalia. Incidentul s-a produs în timpul recreației, pe fondul unei stări emoționale provocate de un rezultat școlar.

de Redacția Dotto

Astăzi, în jurul orei 13.08, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor s-ar fi precipitat în gol de la geamul unei instituții de învățământ din municipiul Mangalia.

Din primele cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unei stări de tensiune emoțională provocată de un rezultat școlar, elevul, în vârstă de 13 ani, s-ar fi aruncat de la fereastra sălii de clasă, situată la etajul 1 al unității școlare.Incidentul s-ar fi produs în timpul recreației.Minorul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite.

Menționăm faptul că acesta nu este cunoscut cu afecțiuni medicale preexistente și nu a mai fost implicat în incidente similare în cadrul unității de învățământ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

Verificările continuă, urmând a fi sesizați reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Reacția ISJ:

În primul rând, directorul unității de învățământ ne-a comunicat că a luat legătura cu părinții, dar și cu medicii și copilul se află în afara oricărui pericol.

În al doilea rând, menționez că directorul școlii ne-a comunicat în cursul zilei de astăzi, 28.01.2026, a avut loc un incident al cărui protagonist este un elev de clasa a VI-a. Imediat a telefonat la 112 și la 119, iar la unitatea școlară s-au deplasat ambulanța și echipaje de poliție. De asemenea, consilierul școlar a discutat cu părinții, care au fost înștiințați și au fost prezenți în scurt timp la școală. Împreună cu elevul, au stabilit ca de săptămâna viitoare să aibă întâlniri de consiliere.

Am luat legătura și cu directorul CJRAE, pentru a mă asigura că elevul va beneficia de suport instituțional adecvat. De asemenea, i-am solicitat directorului unității de învățământ să declanșeze o anchetă internă și să discute cu toate cadrele didactice, îndeosebi cu cele de la clasa respectivă, astfel încât situația să fie gestionată adecvat din punct de vedere emoțional.

Prin inspectorii școlari de sector, vom monitoriza întreaga situație.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult