Direcția Națională Anticorupție (DNA) a prins în flagrant, miercuri, avocata Adriana Georgescu, membră PNL Sector 1, în timp ce încasa 60.000 de euro sub formă de mită. Suma i-ar fi fost promisă de omul de afaceri Jean Paul Tucan, pentru ca aceasta să-l ajute în rezolvarea unor probleme penale.
Jean Paul Tucan, patronul J.T. Grup Oil SA, este trimis în judecată de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, pentru schimbarea destinației fondurilor europene. În perioada 2019–2023, el ar fi redirecționat ilegal aproximativ 4 milioane de lei dintr-un proiect finanțat cu fonduri UE.
Paralel, Tucan este investigat și de DNA pentru fapte de corupție în Portul Constanța. Potrivit anchetei, el ar fi oferit mită pentru a obține avizele necesare unei zone de acostare din port, fiind inițial plasat sub control judiciar.
Omul de afaceri, fost director în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, a candidat fără succes din partea PNL pentru Primăria Năvodari. El deține 70% din acțiunile J.T. Grup Oil SA, companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, care a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 176 milioane de lei pe primele nouă luni ale anului trecut.
Potrivit surselor Adevărul, Jean Paul Tucan are legături apropiate cu Dumitru Nancu, fost director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și fost director financiar al Administrației Porturilor Maritime. Nancu a deținut, de-a lungul timpului, numeroase funcții de conducere în instituții de stat sau cu participare majoritară a statului, inclusiv în Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Agenția Națională pentru Locuințe și Ministerul Economiei.
Dumitru Nancu este doctor în Informații și Securitate Națională, titlu obținut la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI. Legăturile sale cu mediul de afaceri constănțean sunt privite de anchetatori ca parte a unui posibil cerc de influență în port și în instituțiile publice locale.