luni, 2 februarie, 2026
Home ActualitateGrindeanu îl critică pe Bolojan și acuză „setea de sânge bolnavă” a USR. PSD nu va accepta alte tăieri bugetare

Grindeanu îl critică pe Bolojan și acuză „setea de sânge bolnavă” a USR. PSD nu va accepta alte tăieri bugetare

de Redacția Dotto

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat duminică, într-o ședință a social-democraților de la Vila Lac, atitudinea premierului Ilie Bolojan și a USR în privința reducerii cheltuielilor la stat și a blocajului din coaliție.

Grindeanu a subliniat că PSD nu are în plan să depună o nouă moțiune de cenzură împotriva miniștrilor USR, cum ar fi Oana Țoiu, considerată responsabilă de semnarea acordului Mercosur, reclamând însă lipsa unei dezbateri solide pe acest subiect:

„Acest tip de dezbatere era necesar înainte de vot și în România”.

Liderul PSD a precizat că măsurile de solidaritate discutate în ședința social-democraților trebuie incluse în bugetul pe 2026. În ceea ce privește pachetul pentru administrația locală și centrală, partidul așteaptă de la guvern clarificarea procedurii de implementare, inclusiv posibilitatea adoptării prin ordonanță de urgență, pentru ca acesta să fie parte din pachetul de relansare economică.

Grindeanu a avertizat că PSD nu va accepta alte tăieri bugetare și a reiterat că partidul nu a intrat în coaliție „ca să se țină de scaune”:

„Stabilitatea politică nu trebuie să însemne sărăcirea românilor. Nu sunt linii roșii, sunt lucruri obligatorii. Nu putem face bani din orice”.

PSD susține adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care include măsuri dedicate pensionarilor și altor categorii vulnerabile, ca răspuns la creșterea costului vieții.

Printre măsurile propuse:

  • Eliminarea CASS pentru mame și pentru venitul minim de incluziune (impact bugetar: 670,5 milioane lei)
  • Ajutoare pentru pensionari, în două tranșe (aprilie și decembrie):
  • 1.000 lei pentru pensii sub 1.500 lei
  • 800 lei pentru pensii între 1.501 – 2.000 lei
  • 600 lei pentru pensii între 2.001 – 3.000 lei
  • Impact total: 2,3 miliarde lei

„Prioritatea absolută este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea acestor pachete nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult