miercuri, 4 februarie, 2026
Home CulturăExpoziția „P.U.L.S.” îi invită pe constănțeni să descopere ritmul ascuns al orașului prin obiectivul lui Alexandru Parfinov

Expoziția „P.U.L.S.” îi invită pe constănțeni să descopere ritmul ascuns al orașului prin obiectivul lui Alexandru Parfinov

de Redacția Dotto

„Orașul nu doarme niciodată: se mișcă, respiră și lasă urme.” La Constanța, expoziția „P.U.L.S. – Perspective Urbane. Lumini. Stradă” aduce în prim-plan aceste momente efemere, surprinse prin obiectivul fotografului Alexandru Parfinov. Vizitatorii sunt invitați să privească strada ca pe o scenă, arhitectura ca pe un decor și fiecare clipă cotidiană ca pe o poveste vizuală, descoperind frumusețea ascunsă a vieții urbane.

Constanța devine, pentru două săptămâni, punct de întâlnire pentru iubitorii de fotografie de stradă. Până pe 6 februarie 2026, la Centrul „Jean Constantin”, poate fi vizitată expoziția care surprinde ritmul vieții urbane, uneori intens, alteori tăcut, transformând scenele obișnuite în povești vizuale pline de sens. Curatoriată de Iulia Pană, expoziția invită publicul să observe gesturile cotidiene și să descopere lumina ascunsă în oraș.

Organizată de Centrul Cultural Județean Constanța, expoziția se adresează tuturor celor care trăiesc orașul, dar și pasionaților de artă fotografică și explorare urbană.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult