luni, 9 februarie, 2026
Home ActualitateUn nou episod de frig, vânt puternic și ninsoare viscolită. Unde scad temperaturile până la minus 14 grade

Un nou episod de frig, vânt puternic și ninsoare viscolită. Unde scad temperaturile până la minus 14 grade

de Redacția Dotto

Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii, precipitaţii sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, până miercuri dimineaţă. În Oltenia este aşteptat strat de zăpadă de 10-15 centimetri. Până marţi dimineaţă este cod galben de ger în Moldova şi estul Transilvaniei, unde temperaturile scad până la minus 14 grade.

Potrivit ANM, până miercuri la ora 10.00, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sud-vestul ţării. În special în Oltenia, se vor acumula cantităţi de apă de 5…10 l/mp şi izolat de 15…20 l/mp şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5…15 cm. Ninsori slabe vor fi şi în sudul şi centrul ţării. Izolat se va forma polei sau gheţuş.

Local în sud-vest, sud şi est şi pe alocuri în centrul ţării vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h, iar la altitudini mari în Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 70…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Valorile termice se vor situa sub mediile climatologice în regiunile extracarpatice şi local în centrul teritoriului.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben, până marţi la ora 10.00, pentru Moldova şi estul Transilvaniei. Pe parcursul zilei de luni, temperaturile vor fi deosebit de scăzute (cu 6…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor situa între -7 şi -3 grade. În noaptea de luni spre marţi (9/10 februarie) va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor situa între -14 şi -10 grade.

Sunt vizate judeţele Bacău, Botoşani, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui.

De asemenea, este cod galben de vânt puternic, până marţi după-amiază, în sudul Banatului. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50…70 km/h, viscolind temporar ninsoarea. În extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, mai ales la altitudini de peste 1200 m, rafalele vor depăşi 70…90 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă.

De când se încălzește vremea

De miercuri, însă, temperaturile vor începe să crească treptat.

„De miercuri, vremea se va încălzi. Dacă astăzi contăm pe temperaturi maxime negative în cea mai mare parte a țării, vorbim de maxime între -6°C și 3°C în partea de vest a țării”, a explicat Elena Mateescu, la Digi24.ro.

Astfel, de miercuri, temperaturile vor fi pozitive, cu maxime cuprinse între 2°C și 12°C, iar începând de joi acestea vor atinge, în regiunile extracarpatice, valori de până la 13–14°C, inclusiv în Capitală, unde maxima va fi în jur de 10–12°C.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult