Alertă din nou pe litoral. Un obiect metalic suspect a fost descoperit pe o plajă din Mamaia Nord și a declanșat imediat intervenția autorităților.
Este vorba despre o bucată de tablă dreptunghiulară, care, la prima vedere, seamănă cu fragmentul unei aripi de la un aparat de zbor. Cei care au observat-o au sunat la 112, iar polițiștii au ajuns rapid pentru verificări. Nimeni nu a confirmat oficial deocamdată dacă obiectul suspect ar proveni de la un aparat de zbor fără pilot sau dacă este vorba despre o simplă bucată de tablă.
Contextul în care a fost făcută această descoperire este însă unul sensibil. La începutul lunii, resturi dintr-o dronă au fost găsite pe plaja dintre Tuzla și Costinești. Alerta a fost dată atunci de mai mulți tineri care se plimbau cu bicicletele pe faleză, iar ofițerii de la Garda de Coastă au confirmat că obiectul suspect este un rest de la o dronă, fără inscripții vizibile.
Anterior acestui eveniment, un alt fragment a fost descoperit chiar în centrul stațiunii Mamaia. În acel caz, Ministerul Apărării Naționale a confirmat că era vorba despre un rest dintr-o dronă-țintă utilizată în exerciții militare desfășurate în poligonul de la Capu Midia.


