vineri, 27 februarie, 2026
Home ActualitateConcedieri la Biblioteca Județeană I.N. Roman din Constanța. Florin Mitroi: Aproximatix 30 de persoane, dar decizia o va lua directorul instituției

Concedieri la Biblioteca Județeană I.N. Roman din Constanța. Florin Mitroi: Aproximatix 30 de persoane, dar decizia o va lua directorul instituției

de Redacția Dotto

Vineri, 27 februarie 2026, Consiliul Județean Constanța s-a reunit în ședință ordinară, în format hibrid, cu participarea a 36 de consilieri județeni. Pe ordinea de zi s-au aflat numeroase proiecte inițiate de președintele Florin Mitroi, majoritatea fiind aprobate în forma inițială, deși unele au primit amendamente care nu au trecut de vot.

Printre proiectele adoptate se numără:

  • Actualizarea bugetului pentru dotarea Spitalului Clinic Județean Sfântul Apostol Andrei.
  • Modificarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța pentru perioada 2021–2027.
  • Aprobarea organigramei și a liniilor de gardă pentru spitalele județene.
  • Indicatori tehnico-economici pentru construcția unui nou corp la Departamentul Sănătatea Mamei și Copilului.
  • Revocarea folosinței gratuite a unor spații către asociații locale și trecerea unor bunuri din domeniul public al județului în domeniul public al statului.
  • Proiectul de conservare și punere în valoare a Ansamblului Rupestru Murfatlar.

Spitalul Județean Constanța va avea secție de stomatologie și linie de gardă non-stop

În cadrul ședinței, Florin Mitroi a anunțat că, în aproximativ două luni, Spitalul Județean Constanța va funcționa cu o secție de stomatologie, iar secția de Radiologie va beneficia de o linie de gardă suplimentară, astfel încât serviciul să fie disponibil 24/7.

„Aprobarea gărzilor este o obligație anuală a Consiliului Județean. Secția de stomatologie a primit deja avizul Ministerului Sănătății. Urmează angajarea personalului, iar secția va deveni funcțională în maximum două luni”, a declarat Ionela Costache, directorul de Cabinet al președintelui CJ Constanța.

Biblioteca Județeană I.N. Roman, în reorganizare

Președintele CJ Constanța a mai anunțat că Biblioteca Județeană I.N. Roman va fi reorganizată, cu reducerea numărului de angajați. Aproximativ 30 de persoane ar putea fi disponibilizate, conform raportului corpului de control. Decizia finală va aparține directorului instituției.

Raportul compară Biblioteca Constanța cu alte biblioteci județene, precum cea din Alba Iulia, care funcționează eficient cu 30 de angajați și atrage mai mulți vizitatori și cititori, precum și mai multe evenimente culturale.

Redăm mai jos comunicatul transmis de Consiliul Județean Constanța:

Consiliul Județean Constanța a adoptat, în cadrul ședinței ordinare, o serie de hotărâri cu impact major asupra sistemului de sănătate, serviciilor sociale, patrimoniului public și privat, infrastructurii rutiere, culturii și managementului deșeurilor. Măsurile aprobate vizează atât investiții strategice, cât și optimizări administrative necesare bunei funcționări a instituțiilor subordonate.

SĂNĂTATE

Digitalizarea spitalului județean

A fost aprobată actualizarea bugetului proiectului „Dotarea cu echipamente specifice în vederea digitalizării” derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, ca urmare a majorării cotei TVA de la 19% la 21%.

  • Impact bugetar suplimentar: 69.300 lei (cheltuială neeligibilă)
  • Valoare totală proiect:
  • 4.927.440,26 lei fără TVA
  • 5.932.953,91 lei cu TVA
  • Diferența va fi suportată din bugetul județului pe anul 2026.

Investiție prin PNRR – „Sănătatea mamei și copilului”

A fost aprobată actualizarea documentației tehnico-economice pentru proiectul „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului”, finanțat prin PNRR – Componenta C12 Sănătate.

Modificările vizează:

  • eliminarea secției de ginecologie din noul corp,
  • extinderea serviciilor pediatrice,
  • optimizarea circuitelor medicale.

Suplimentările (acoperite din economiile proiectului) sunt:

  • 1.938.291,17 lei fără TVA – lucrări
  • 23.800 lei fără TVA – verificare tehnică
  • 115.614 lei fără TVA – supervizare
  • Valoarea totală a investiției rămâne neschimbată.

Organizare și servicii medicale

Au fost aprobate:

  • actualizarea structurii organizatorice a spitalului județean, inclusiv înființarea unui cabinet de medicină dentară de urgență în cadrul UPU-SMURD (cu puncte de lucru la Băneasa și Năvodari);
  • liniile de gardă pentru anul 2026;
  • transmiterea în administrarea spitalului a imobilului medical din Băneasa (teren 2.795 mp și construcții), unde funcționează UPU și Centrul de Sănătate Multifuncțional;
  • modificarea structurii unui post în cadrul Unității de Asistență Medico-Socială Agigea, fără creșterea numărului total de posturi (58).

 ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Reorganizarea DGASPC

A fost aprobată reorganizarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în contextul închiderii a trei centre rezidențiale și dezvoltării serviciilor alternative.

Modificările presupun:

  • +19 posturi – Direcția Protecția Copilului
  • +64 posturi – Direcția Asistență Socială Persoane Adulte
  • +30 posturi – asistenți personali profesioniști
  • Creșterea totală este de 111 posturi, fără depășirea plafonului aprobat la nivelul UAT Județul Constanța.

Servicii sociale – Băneasa

A fost avizat Planul anual de acțiune privind serviciile sociale pentru anul 2026, transmis de Primăria comunei Băneasa.

PATRIMONIU

Transfer imobil – str. Nicolae Titulescu nr. 32

Consiliul a aprobat trecerea imobilului (teren și construcție) din domeniul public al județului în domeniul public al statului, în vederea transmiterii în administrarea Camerei de Conturi Constanța.

Totodată, a fost revocat dreptul de folosință gratuită acordat următoarelor entități:

  • Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța
  • Organizația de Management al Destinației Județul Constanța
  • Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța
  • În imobilul „Bloc L4” (Aleea Magnoliei nr. 2) au fost repartizate noi spații administrative pentru două dintre aceste entități.

Vânzare teren – Bd. Tomis nr. 108

A fost aprobată oportunitatea vânzării prin licitație publică a unui teren în suprafață de 226 mp (nr. cadastral 262887), aflat în proprietatea privată a județului.

Drept de preempțiune – Complex Hotelier Rex

Consiliul Județean a decis neexercitarea dreptului de preempțiune pentru imobilul:

  • Complex Hotelier Rex

Prețul total de pornire al licitației este de 52.161.262,50 lei.

CULTURĂ

Conservarea Ansamblului Rupestru Murfatlar

A fost aprobat proiectul „Conservarea, protejarea și punerea în valoare a Ansamblului Rupestru Murfatlar”, ce urmează a fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021–2027.

  • Valoare totală: 253.579.787,98 lei (cu TVA)
  • Cofinanțare: 2% contribuție locală, 85% fonduri UE, 13% buget național
  • Termen estimat: 31 decembrie 2029

Investiția reprezintă unul dintre cele mai importante demersuri de protejare și valorificare a patrimoniului istoric din județ.

INFRASTRUCTURĂ

DJ 226C

A fost aprobată încadrarea unor sectoare de drum din Năvodari și Ovidiu în categoria drumurilor județene, pentru completarea traseului DJ 226C. Lungimea totală a drumului devine 3,586 km, asigurând conectivitatea cu DJ 226 și DN 22/DN 2A.

DJ 392 – Vânători – Pecineaga

A fost aprobată completarea hotărârii privind metodologia de atribuire a contractelor pentru proiectul de modernizare DJ 392, în contextul unor lucrări suplimentare în valoare de 50.904,57 lei (fără TVA).

 MEDIU

A fost acordat mandat special reprezentantului județului în cadrul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” pentru aprobarea cotizației pe anul 2026:

  • 4,5 lei/locuitor/an
  • contribuție suplimentară de 1.395.000 lei pentru monitorizarea post-închidere a depozitelor neconforme
  • cheltuieli totale estimate pentru 2026: 7.563.586 lei

ADMINISTRAȚIE ȘI REGLEMENTĂRI

Au fost aprobate:

  • modificarea regulamentului privind atribuirea locuințelor de serviciu (eliminarea criteriului distanței de 50 km);
  • actualizarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța 2021–2027, prin includerea proiectului „Amenajare zonă recreere localitatea 23 August”;
  • modificarea anexei privind obiectivele asigurate de Direcția de Pază a Județului Constanța, inclusiv înființarea unui post permanent la Centrul de Sănătate Mintală Constanța.

Prin hotărârile adoptate, Consiliul Județean Constanța își consolidează angajamentul pentru modernizarea serviciilor publice, protejarea patrimoniului, dezvoltarea infrastructurii și creșterea calității vieții în județ.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult