Muzeul de Artă Constanța a găzduit pe 26 februarie un atelier de creație dedicat celor mai mici vizitatori. Protagoniștii evenimentului au fost elevii unei clase I de la After School Ludens, care au adus în muzeu entuziasm și multă energie.
Copiii au fost întâmpinați de Smaranda Tulea, care le-a vorbit despre pictură și despre marii artiști, introducându-i în universul artei prin explicații adaptate vârstei lor. Vizita a continuat cu explorarea unor lucrări inspirate de primăvară, prilej pentru cei mici să descopere culori, forme și povești ascunse în tablouri.
După turul expozițional, elevii au participat la atelierul propriu-zis, unde au desenat și au pictat, lăsându-și imaginația să se exprime liber. Lucrările realizate au fost pline de culoare și creativitate, reflectând bucuria și spontaneitatea specifice copilăriei.
Reprezentanții muzeului au transmis mulțumiri copiilor pentru implicare și profesorilor pentru colaborare, subliniind importanța unor astfel de activități în apropierea celor mici de artă și cultură.








