Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul privind serviciile de proiectare și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor, precum și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasarelă pietonală peste liniile de cale ferată între cartierul Km 4-5 și cartierul Faleză Sud – Poarta 6, în zona Liceul Teoretic Lucian Blaga”.
„Acest proiect reprezintă un pas esențial pentru creșterea siguranței și a calității vieții locuitorilor din zonă. Pasarela va asigura o legătură modernă, sigură și accesibilă între cartierele Km 4-5 și Faleză Sud – Poarta 6, eliminând riscurile generate de traversările informale ale liniilor de cale ferată.
Investim în infrastructură urbană durabilă, în mobilitate și în siguranța copiilor care merg zilnic la școală, a persoanelor vârstnice și a tuturor constănțenilor care tranzitează această zonă. Este un obiectiv important pentru dezvoltarea coerentă și echilibrată a orașului nostru”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.
Valoarea totală a contractului este de 10.445.295,91 lei fără TVA, iar durata de implementare este de 14 luni, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, cu acordul părților.
Investiția răspunde unei nevoi reale a comunității, în condițiile în care între cartierele Faleză Sud – Poarta 6 și Km 4-5 există două magistrale de cale ferată (către Portul Constanța și Mangalia), iar în zonă nu sunt amenajate treceri la nivel sigure pentru pietoni.
Noua pasarelă va asigura o traversare sigură și rapidă a liniilor de cale ferată, acces facil pentru elevi, și cetățenii din zonă, condiții moderne pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Conform studiului de fezabilitate, soluția tehnică aleasă prevede, printre altele:
- o pasarelă metalică cu o lungime totală de aproximativ 82 m și o lățime utilă de 4,00 m;
- două lifturi (capacitate 6–8 persoane) amplasate la capetele pasarelei;
- scări de acces și copertină de protecție;
- panouri fonoabsorbante în zona traversării;
- iluminat public modern și sistem de colectare a apelor pluviale.
Prin această investiție, administrația locală consolidează infrastructura de mobilitate urbană și creează o conexiune sigură și modernă între două cartiere importante ale orașului.