Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a decis aprobarea dislocării de echipamente şi forţe americane în România, fiind vorba de echipamente defensive.
Preledintele a subliniat că acestea au rolul de a spori securitatea României şi sunt echipamente defensive.
”Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu.
Subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. În măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România şi Statele Unite şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac.
Pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România, este nevoie de votul Parlamentului. Deci, în urma şedinţei CSAT am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament după-amiază”, a arătat el.
Preşedintele a mai afirmat că ”e vorba de nişte echipamente care sporesc securitatea României”.
”Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură”, a spus şeful statului.