Luni, în jurul orei 17:00, un echipaj al Detașamentului Mangalia, aflat în patrulare, a observat doi bărbați în stația de taxiuri din zona Primăriei Mangalia, care au manifestat un comportament agitat la vederea patrulei. Jandarmii i-au legitimat și au efectuat un control corporal preventiv.
În timpul verificărilor, asupra tânărului de 25 de ani au fost găsite trei pachețele cu substanță vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efect psihoactiv, un briceag cu lama de aproximativ 38 de centimetri, foițe pentru țigarete artizanale și suma de 8.400 de lei, în bancnote de diverse valori.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul unității pentru întocmirea actelor procedurale, iar substanțele și bunurile ridicate au fost predate instituțiilor competente pentru continuarea cercetărilor. Autoritățile fac apel la respectarea legii și la responsabilitate în comunitate pentru prevenirea faptelor antisociale.


